FIRST LEGO League Romania

FIRST® LEGO® League este o competiție sportivă, internațională, pentru copii şi adolescenți cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani, creată în 1998. Începând cu ediția 2016/2017, această experiență va fi disponibilă și copiilor din Romania.

Tematica pentru sezonul acesta este "Animal Allies" (prietenii animalelor). Elevii sunt provocați să descopere lumea animalelor din perspectiva interacțiunii dintre om și animal, să identifice problemele reale și să propună soluții la acestea.

Programul competițional FIRST® LEGO® League este alcătuit din trei elemente: proiectul de cercetare, proba de robotică si valorile fundamentale. În cadrul proiectului de cercetare, echipe elaborează soluții inovative. Rezultatele acestei munci de cercetare și studiu vor fi prezentate în cadrul concursului în fața unui juriu de specialitate.

Pentru partea practică a concursului, proba de robotică, echipe vor construi un robot autonom, ce poate rezolva în mod independent o serie de misiuni. În ziua concursului, echipele vor încerca să rezolve cât mai multe misiuni cu ajutorul robotului construit folosind senzori, motoare si piese LEGO® MINDSTORMS®.

Valorile fundamentale reprezintă temelia programului FIRST® LEGO® League. Însușindu-și valorile fundamentale, participanții învață că beneficiul reciproc și concurența prietenească nu sunt obiective separate, iar întrajutorarea stă la baza lucrului în echipa.

Valorile Fundamentale ale FIRST® LEGO® League:

• Suntem o echipă.
• Noi suntem cei care lucrăm pentru a găsi soluții, sub îndrumarea antrenorilor și mentorilor.
• Recunoaștem că antrenorii și mentorii noștri nu cunosc toate răspunsurile și învățăm împreună.
• Cultivam spiritul competiției prietenești.
• Ceea ce descoperim este mai important decât ceea ce câștigăm.
• Împărtășim experiența și cunoștințele cu alții.
• Dam dovada de Profesionalism Demn (Gracious Professionalism® ) și de Competiție cooperantă (Coopertition®) în tot ceea ce facem.
• Ne DISTRAM!

Proiectul de cercetare și proba de robotică sunt ceea ce vor face elevii. Valorile fundamentale țin de felul cum le vor face. Fiecare echipă de concurs poate fi compusă din trei până la zece membri și va fi îndrumată de un antrenor adult atât înainte de concurs cât și în timpul acestuia. După o perioadă de pregătire de aproximativ 8-10 săptămâni, echipele FIRST® LEGO® League vor participa la concursuri regionale care se vor desfășura în perioada ianuarie – februarie 2017.

Cele mai bune echipe se vor califica pentru participarea la etapa națională, organizată în martie 2017, la București. Cele mai bune echipe finaliste vor fi invitate să reprezinte România la concursurile internaționale, cum ar fi Open European Championship.

FIRST® LEGO® League este un program competițional global fiind implementat în 80 de țări ale lumii, cu peste 29.000 de echipe participante. În România, concursul este organizat de "Asociatia pentru educatie STEM creativa", în calitate de partener operațional.