Școala Socială Sportivă Fundația Real Madrid - București
Școala Socială Sportivă Fundația Real Madrid București reprezintă oportunitatea pentru o viață mai bună pentru 45 de copii proveniți din mediile cu cele mai mari amenințări (familii monoparentale trăind în sărăcie accentuată, familii cu situații dificile de viață, pericol de abandon școlar).
Proiectul este implementat de FDP – Protagoniști în educație cu o metodă aparte dezvoltată și susținută de Fundația Real Madrid în parteneriat cu 3 școli gimnaziale din sectorul 3, DGASPC Sector 3 și Primăria Sectorului 3. Sportul în această școală este o resursă valoroasă pentru recuperare, adaptare, integrare, comunicare, înțelegere, creștere și dezvoltare.
Valorile după care ne ghidăm: respect, autonomie, motivație, spirit de echipă, egalitate, stima de sine, sănătate.
Împreună scriem povestea voluntariatului din România!
Despre noi
HartaVoluntariatului.ro este comunitatea care unește voluntarii cu proiectele de voluntariat din România, locul în care impactul în comunitate prinde VOLUM! Platforma a fost dezvoltată din dorința de a crește implicarea cetățenilor în activități de voluntariat și de a ajuta la dezvoltarea organizațiilor non-profit din România, oferindu-le accesul la o comunitate online a celor care doresc să se implice.
Beneficii
Corelarea cererii și a ofertei de voluntariat
Platforma pune la dispoziție 17 domenii și 71 de subdomenii de interes, prin intermediul cărora se face corelarea dintre cererea și oferta de voluntariat din România. Aceasta dispune de o interfață ușor de folosit, care facilitează accesul la informații, atât voluntarilor, cât și organizațiilor/instituțiilor, mult mai rapid. Hartavoluntariatului.ro vine în sprijinul procesului de recrutare a voluntarilor, prin identificarea acestora în funcție de cerințele și criteriile specifice selectate de organizație/instituție. Utilizatorii pot afla cele mai noi informații de la organizațiile favorite, pot aplica la proiecte și pot scrie povestea lor de voluntar, în cadrul activităților desfășurate. Organizațiile au parte de o mare comunitate online de voluntari, la care au acces mult mai rapid, în funcție de nevoile acestora.
Eliberarea certificatelor de voluntariat
Certificatul de voluntariat este obligatoriu, la cererea voluntarului, conform Legii 78/2014. Platforma vine în sprijinul organizațiilor/instituțiilor, oferind posibilitatea de a elibera acest document direct de pe platformă, oferind un număr de înregistrare unic.
Cum funcționează?
Primul pas este crearea unui cont, în calitate de voluntar/organizație sau instituție.
Voluntar
Prin intermediul contului creat, voluntarul își va selecta domeniile de interes, în care dorește să se implice, zona/zonele geografice, precum și timpul disponibil.
Organizație/instituție
Prin intermediul contului de organizație/instituție, acestea își vor promova proiectele sau inițiativele, în cadrul cărora au nevoie de sprijinul voluntarilor. Prin criteriile selectate de ambele părți, platforma HartaVoluntariatului.ro reușește să facă legătura dintre organizații și voluntari.
Inițiatori
HartaVoluntariatului.ro este o platformă online, dezvoltată de Federația VOLUM, prin proiectul Harta Voluntariatului în România, o inițiativă cros-sectorială de încurajare și promovare a voluntariatului la nivel național indiferent de vârstă, ca valoare a cetățeniei active, și de implementare și validare oficială a unui sistem național de recunoaștere a rezultatelor învățării, dobândite prin voluntariat. Necesitatea sa vine din inexistența unei platforme naționale de corelare a cererii cu oferta de voluntariat în întreaga țară din nevoia recunoașterii oficiale a voluntariatului ca experiență profesională. Mai multe detalii despre Federația VOLUM puteți găsi aici: www.federatiavolum.ro. Mai multe detalii despre proiectul Harta Voluntariatului în România puteți găsi aici: www.federatiavolum.ro/proiecte/. Proiectul Harta Voluntariatului în România este finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Întrebări frecvente
Trebuie să îmi fac neapărat cont ca să aplic pentru oportunități de voluntariat/să găsesc voluntari?
Da, pentru a aplica la diverse proiecte de voluntariat/pentru a recruta voluntari trebuie realizat un cont de voluntar/organizație sau instituție. Platforma beneficiază de un algoritm care realizează corelarea oportunităților de voluntariat cu voluntarii, pentru care sunt necesare anumite informații, precum: disponibilitate, zonă geografică, domenii de interes, pentru voluntari, precum și perioada de desfășurare a proiectului, numărul de voluntari etc., pentru organizație.
Mai mult, prin realizarea unui cont sunt salvate toate activitățile desfășurate de către organizație/instituție, proiectele și inițiativele în care voluntarul s-a implicat, aptitudinile și competențele dobândite prin activități de voluntariat. Platforma păstrează o bază de date cu voluntarii implicați în proiectele desfășurate de către organizație. De asemenea, pot fi scrise testimoniale, salvate imagini etc. Chiar dacă nu ești înregistrat pe platformă, ai acces la ultimele proiecte adăugate și la organizațiile care promovează activități de voluntariat, însă nu poți aplica și nu poți lansa un apel de recrutare de voluntari.
Ca organizație, cum pot intra în contact cu voluntarii?
În momentul în care voluntarii aplică la proiectele promoate, aceștia vor primi un mesaj din partea organizației, iar platforma furnizează toate informațiile necesare, pentru a intra în contact cu aplicanții. De asemenea, prin intermediul mesageriei platformei, organizațiile pot intra în legătură permanent cu voluntarii.
Există o limită de vârstă pentru a desfășura activități de voluntariat?
Conform Legii Voluntariatului 78/2014, persoanele care se implică în activități de voluntariat trebuie să aibă vârsta minimă de 15 ani (vârsta la care o persoană poate încheia un contract de muncă, conform Codului Muncii. Organizația este obligată să solicite acordul părintelui/tutorelui legal, pentru tinerii care au sub 18 ani.
Dacă sunt companie, îmi pot face cont pe această platformă?
Companiile își pot îndruma angajații să-și facă un cont de voluntar, pentru a identifica oportunități de voluntariat. Nu se poate realiza un cont de companie, deoarece activitățile de voluntariat se pot realiza doar în cadrul organizațiilor neguvernamentale sau în cadrul instituțiilor publice descentralizate.
Dacă sunt instituție, îmi pot face cont pe această platformă?
Da, doar în cazul instituțiilor publice descentralizate, care desfășoară activități de voluntariat.
Termeni si condiții de utilizare a platformei hartavoluntariatului.ro
1. Acceptul dumneavoastră
Hartavoluntariatului.ro este platforma online, realizată de Federația VOLUM – Federația Organizațiilor Care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România, cu sediul social București, str. Washington, ap. 38, ap 2, cod fiscal 27874940, înregistrată cu nr. 24/12.07.2010 în Registrul Special Federații – Secțiunea I .
Accesul și utilizarea platformei (denumit în continuare "site") se face în termenii și condițiile de mai jos.
Termenii și condițiile pot fi modificate în orice moment de către administratorul site-ului, denumit în continuare "Administrator", fără notificarea prealabilă a persoanelor care îl utilizează, denumite în continuare "Utilizatori".
Utilizatorii vor avea acces permanent la termenii și condițiile pentru utilizarea serviciilor, pentru a le putea consulta în orice moment.
Accesând și navigând pe acest site, utilizatorii acceptă implicit, termenii de utilizare descriși în continuare.
În cazul în care nu sunt de acord cu termenii și condițiile impuse, utilizatorii vor înceta folosirea acestui serviciu.
2. Descrierea platformei Hartavoluntariatului.ro
Hartavoluntariatului.ro este o platformă online, destinată sectorului neguvernamental, care are mai multe facilități:
Realizarea legăturii între oferta și cererea de voluntariat, la nivel național
Crearea și eliberarea certificatelor de voluntariat, de către organizații neguvernamentale sau instituții publice ce lucrează cu voluntari, conform Legii 78/2014.
3. Accesul pe platformă
Accesul pe platformă se face prin intermediul unui cont cu parolă, realizat de a) orice persoană fizică, ce dorește să aplice pentru a realiza activități de voluntariat b) orice organizație neguvernamentală sau instituție publică care dorește să facă cunoscută o oportunitate, în vederea recrutării de voluntari sau care dorește să elibereze certificate de voluntariat, conform Legii 78/2014.
4. Reguli generale
Administratorul site-ului declară următoarele:
va depune toate eforturile rezonabile pentru realizarea scopului site-ului;
va depune toate eforturile (din punct de vedere tehnic sau de altă natură) pentru funcționarea în bune condiții a site-ului;
pe măsura apariției unor situații noi de orice natură ce impun acest lucru, Administratorul poate modifica condițiile și termenii de utilizare.
5. Obligațiile utilizatorului
Utilizatorii vor accepta următoarele condiții:
să nu publice, transmită sau distribuie informații care pot fi dăunătoare, obscene, defăimătoare sau ilegale;
să nu utilizeze acest site într-un mod care poate duce la încălcarea drepturilor altor site-uri;
să nu folosească nicio aplicație software și niciun dispozitiv care să bruieze site-ul și nici să încarce sau să pună la dispoziție fișiere conținând date eronate sau viruși, prin niciun fel de metodă;
să obțină sau să încerce să obțină acces neautorizat, indiferent de metodă.
Este interzis să utilizați site-ul în scop publicitar sau pentru orice fel de cerere/ofertă care are un caracter comercial.
Ne rezervăm dreptul de a suspenda sau anula accesul și utilizarea acestui site dacă sunt încălcați Termenii și condițiile.
6. Condiții de folosire a informațiilor de pe site:
Puteți prelua, citi, imprima sau distribui orice informație de pe acest site, cu condiția să reproduceți fiecare dintre adnotările despre drepturile de autor sau alte adnotări despre drepturile de proprietate conținute în orice informație pe care o preluați de pe site. Totuși, nu aveți dreptul de a modifica, refolosi, republica sau folosi conținutul site-ului pentru scopuri publice sau comerciale, incluzând aici textul, imaginile, sunetul, video, fără permisiunea scrisă a Federației VOLUM și/sau a utilizatorului al cărui conținut este vizat.
De asemenea, trebuie să luați la cunoștință că orice vedeți sau citiți pe acest site are drepturi rezervate de copyright fără o altă notificare specială.
7. Prelucrarea datelor cu caracter personal – Politica de confidențialitate
Conform cerințelor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată si ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private, Federația VOLUM, persoană juridică româna, cu sediul social București, str. Washington, nr. 38, ap 2, cod fiscal 27874940, înregistrată cu nr. 24/12.07.2010 în Registrul Special Federații – Secțiunea I are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale furnizate.
rin completarea formularului privind înregistrarea ca Utilizator, participantul declară că își dă consimțământul in mod expres și neechivoc ca datele sale cu caracter personal să intre în baza de date a Federației VOLUM și să fie prelucrate și folosite in viitor de către aceasta. Scopurile colectării datelor dvs. sunt următoarele:
Realizarea legăturii dintre profilul utilizatorului și ofertele de voluntariat disponibile
Eficientizarea procesului de eliberare a certificatelor de voluntariat
Personalizarea și îmbunătățirea experienței pe site-ul www.hartavoluntariatului.ro
Transmiterea de mesaje non-comerciale sau administrative (privind schimbări în site, administrare etc)
Transmiterea de informații cu privire la ofertele de voluntariat sau alte oportunități din sectorul neguvernamental
Statistici interne necesare pentru îmbunătățirea calității platformei și pentru realizarea unor funcționalități și servicii noi.
Sunteți obligat să furnizați datele cu caracter personal, dacă doriți sa vă realizați un cont, pentru a beneficia de facilitățile menționate anterior.
Următoarele date cu caracter personal – nume, sex, vârstă, imagine, domenii de interes, loc vor fi dezvăluite terților, respectiv organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor publice, prin afișarea lor pe pagina profilului public. Alte date cu caracter personal, precum adresa de e-mail sau numărul de telefon, sunt dezvăluite acestor organizații, doar prin acordul utilizatorului, în momentul în care acceptă invitația de a intra în procesul de recrutare pentru o anumită activitate de voluntariat.
Toți cei care au completat formularul privind înregistrarea ca utilizator își dau acordul pentru ca Federația VOLUM să prelucreze datele cu caracter personal pe perioada existenței contului persoanei vizate, iar ulterior ștergerii contului persoanei vizate, acestea să fie șterse.
Conform Legii nr. 677/2001, beneficiați de următoarele drepturi: dreptul la informare (art. 12); dreptul de acces la date (art. 13); dreptul de intervenție asupra datelor (art. 14); dreptul la opoziție (art. 15); dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17); dreptul de a vă adresa justiției (art. 18). Totodată, aveți dreptul să vă opuneți prelucrării datelor personale care vă privesc și să solicitați ștergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi vă puteți adresa cu o cerere scrisa, datată și semnată la sediul social al Federației VOLUM, menționat anterior.
8. Legislație
Drepturile și obligațiile părților, impuse de prezentele termeni și condiții, precum și toate efectele juridice ce decurg din acestea vor fi interpretate și guvernate de legea română în vigoare.
Campania “No Hate Speech” (Discursul instigator la ură)
Despre campanie, pe scurt:
Campania este inițiată și condusă de Consiliul Europei, dar se bazează pe campaniile naționale implementate în statele membre ale Consiliului Europei.
Campania împotriva discursului instigator la ură (No Hate Speech) este împotriva expresiilor discursului de ură on-line, în toate formele sale, inclusiv cele care îi afectează pe cei mai tineri, cum ar fi forme de cyber-bullying și ”cyber-ură”. Campania se bazează pe educația în domeniul drepturilor omului, participarea tinerilor și educația media. Aceasta are ca scop reducerea discursului de ură și la combaterea rasismului și a discriminării în exprimarea lor online.
„Discursul de ură, așa cum este el definit de către Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei, se referă la toate formele de exprimare care răspândesc, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobie, antisemitism sau alte forme de ură bazate pe intoleranță, inclusiv: intoleranță exprimată prin naționalism agresiv și etnocentrismul, discriminare și ostilitate față de minorități, imigranți și persoane de origine imigrantă. Sub scopul campaniei se regăsesc și alte forme de discriminare și prejudecată, precum antițigănism (antigypsyism), creștinofobie, islamofobie, misoginism, sexism și alte forme de discriminare bazate pe orientarea sexuală și identitate de gen, toate acestea făcând parte din discursul instigator la ură de multe ori." (www.nohatespeechmovement.org)
Obiectivele campaniei
Sensibilizarea și creșterea conștientizării cu privire la discursul urii on-line și riscurile sale pentru democrație și pentru tineri, precum și promovarea media și „alfabetizare” pe Internet;
Sprijinirea tinerilor să ia atitudine pentru drepturile omului, online și offline;
Reducerea nivelului de acceptare a discursului instigator la ură/discursului urii on-line;
Mobilizarea, formarea și alcătuirea unei rețele de tineri activiști on-line pentru drepturile omului;
Maparea discursul de ură on-line și dezvoltarea de instrumente pentru răspunsuri constructive;
Sprijinirea și manifestarea solidarității față de persoanele și grupurile vizate de discursul instigator la ură/discursul urii on-line;
Pledarea pentru dezvoltarea și consensul privind instrumentele politicii europene de combatere a discursului instigator la ură/discursul urii;
Dezvoltarea participării tinerilor și cetățenie on-line;
Care este legătura dintre campanie și hartavoluntariatului.ro?
Legătura dintre implicarea voluntarilor, hartavoluntariatului.ro și campania a pornit de la depistarea nevoii de formare a voluntarilor și a organizațiilor în domeniul drepturilor omului, discriminare și cum ne poziționăm vizavi de aceste concepte în activitățile pe care le derulăm/ne implicăm.
Considerăm că este important ca orientarea și formarea voluntarilor înainte de implicarea acestora în activități de voluntariat cu persoane din grupuri considerate vulnerabile și nu doar în astfel de activități, este benefic să cuprindă și un modul de educație pentru drepturile omului, impactul pe care îl are încălcarea acestor drepturi, modul în care se manifestă discriminarea (gesturi, replici, judecăți de valoare, valori transmise verbal etc.).
Filtru de căutare a proiectelor de voluntariat – pentru voluntar
În momentul în care cauți proiecte de voluntariat în care vrei să te implici, ai posibilitatea de a seta filtre astfel încât să identifici oportunitățile de voluntariat potrivite pentru tine (după regiune geografică, domeniu etc.). Printre aceste filtre se numără și proiectele care se încadrează în specificul campaniei No Hate Speech. Dacă te interesează astfel de oportunități, poți bifa și această căsuță.
Filtru de încadrare a proiectului pentru care organizația caută voluntari – pentru organizație
În momentul în care înscrii un proiect pentru care ești în căutare de voluntari, pe lângă domeniul proiectului și alte detalii, ai posibilitatea de a menționa dacă acea activitate/proiect atinge și subiectele pe care campania No Hate Speech le vizează și pin intermediul ei/lui se acționează în vreun fel caracteristic campaniei.
Ce poți face TU
Fie că TU ești o organizație sau voluntar
Printre activitățile pe care le puteți face împreună cu voluntarii, pe tematica acestei campanii, se numără:
Campanii de conștientizare: urmăresc creșterea gradului de conștientizare a publicului larg asupra subiectului/ tematicii
Campanii afirmative: urmăresc prezentarea unui grup minoritar într-o lumină pozitivă pentru a prevenii atitudini discriminatorii
Campanii de obstrucție: colectează informații referitoare la web-site-uri care incită la ură și iau măsuri împotriva lor (raportare etc.)
Activități de conștientizare cu privire la respectarea drepturilor omului precum: flashmob-uri, teatru de stradă, expoziții foto, video-uri, testimoniale, biblioteca vie, piese de teatru invizibil, piese de teatru forum, ateliere cu beneficiari etc.
Etc. *
*Exemple de campanii și acțiuni puteți regăsi pe site-ul oficial al campaniei (aveți link-uri mai jos)
Manualul BOOKMARKS
A manual for combating hate speech online through human rights education (Bookmarks - Manual pentru combaterea discursului instigator la ură/discursului urii online, prin educație pentru Drepturile Omului)